Te trezesti, cateodata, singur. Nu te mai inconjoara nici gandurile tale. Nu te mai prinde nici un vrej din poveste de picioarele care au uitat cum e desculti, prin iarba. Au fugit toti.
Uite un pas. Il auzi, verde, cum vine?
A trecut.
Liniste. Nu stiai cat poate linistea asta sa se strecoare in tine, in fibrele tale, in polenul staminelor, in puful de albina, in coaja de scoica testoasa, in foile indoite de-atata presat de violete, in sufletul petrecut pe dupa umerii goi ai tineretii copilaroase...sau ai copilariei de tanar.
E bine. Sa nu te sperii de liniste. Vine numai cand trebuie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu